De ce iubim bărbaţii

Pentru toate şosetele fără pereche care zac, invariabil, lângă coşul de rufe şi niciodată în el. Pentru punctele negre de pe aripile nasului şi mirosul de tabac din haine. Pentru parfumul pe care îl poartă cuminţi pe gât şi broboanele de sudoare de pe încheietura mâinii, acolo unde le pulsează cu virilitate venele încadrate de tendoane albe. Pentru sforăitul înecat şi foiala din pat, din timpul nopţilor, când se bobinează în plapumă, lăsându-te dezvelită şi înfrigurată. Pentru desfăcătorul de sticle de vin pe care nu îl găsesc niciodată şi cutiile de bere pe care le compactează între podul palmelor. Pentru barba din ziua a treia cu care te zgârie pe gât şi faţa mirată pe care o fac când te strâmbi, înţepată de tuleiele aspre. Pentru vocea din duş care te strigă, rugându-te să îi aduci chiloţi şi un prosop. Pentru balta de lângă cadă şi săpunul plin de păr. Pentru capul aşezat pe burta ta şi mîinile care îţi ating noaptea, sânii, ca într-un joc inocent. Pentru pârţurile scăpate din strânsori şi zâmbetul stânjenit ce le urmează. Pentru serile lor cu “băieţii”, în când beau bere şi fumează şi se simt vinovaţi. Pentru sutele de feluri de mâncare pentru care te-au complimentat, deşi semănau cu rămăşiţele Ioanei D’Arc. Pentru banalele guturaie care îi ţintuiesc de pat şi îi fac să se creadă muribunzi. Pentru preludii. Pentru dimineţile care îi găsesc pe jumătatea ta de pat, încolăciţi pe corpul tău sugrumat.

Pentru sceptrele lor imaginare. şi inutilele declaraţii de independenţă.

Fireşte că vă iubim…