Crinolina

Sursa: www.templates.com

25.04.1974

… inima i se opri în loc. Îşi privi reflexia în vitrina magazinului de arme. Da, era EL. Da, era, pentru prima oară în viaţă EL. Butonii cămăşii îi dădeau un aer burghez, iar betelia pantalonilor (da, a pan-ta-lo-ni-lor!) îi îmbrăţişa talia atât de firesc, încât parcă un anume spermatozoid, îmbrăcat în pantaloni, se cuibărise, cu 26 de ani în urmă într-un ovul îmbrăcat, de asemenea, într-o salopetă.

07.03.1970

Părinţii îşi sărbătoreau în acea zi 25 de ani de căsnicie. Sebastien se pregătise cinci ore pentru cina la care erau aşteptaţi 50 de invitaţi- deh!, lume bună, scriitori, pictori, jurnalişti. Se învârtea nervos prin cameră, aşteptând ca ceasul să bată orele 19 şi să poată coborî la cină.  Îşi îngădui o ultimă privire în oglindă. Da, era frumos! Era incredibil de frumos. Pe pielea goală a spatelui se brodau danteluri din umbre şi lumini iar braţele lungi ca două meridiane îi ieşeau năvalnic din lava superbei rochii de tafta roşie. Cureluşele pantofilor negri, cu toc mic, îi îmbrăţişau gleznele subţiri. Machiajul era strident dar elaborat. Buzele roşii precum căpşunile, obrazul rozat şi ochii mari, verzi, cu gene ca doi păianjeni îi dădeau o strălucire magnetizantă. Părea o prăjitură mult prea aspectuoasă, mult prea glazurată, aşezată pe o farfurie urâtă, de lut. Coborî la cină, urmat îndeaproape de un dulce parfum de trandafiri…

24.05.1952

Sebastien împlinea patru ani. Mama îi cumpărase o nouă rochiţă, roz cu paiete şi dantelă…

24.05.1948

“O, scumpa mea! scumpa mamei!!!”, exclamă Louise. “Doamnă” replică asistenta, “este băiat. este un băieţel mic şi drăgălaş şi sănătos”. “Da, fireşte că da, scumpa mamei. Ce obraz frumos… O să fii o domnişorică frumoasă. Draga mea…”.

26.04.1974

Părea că doarme. Un zâmbet amar îi brăzda faţa, legându-i parcă obrajii unul de celălalt. “O, scumpa mea, scumpa mamei scumpă!!!”, urla disperată Louise, lângă sicriul modest, din lemn de fag. Sebastien, îmbrăcat în rochie albă, din satin, cu pantofi albi, îşi odihnea braţele lungi, ca două meridiane din alabastru, pe frumosul lui corp…

De ce iubim bărbaţii

Pentru toate şosetele fără pereche care zac, invariabil, lângă coşul de rufe şi niciodată în el. Pentru punctele negre de pe aripile nasului şi mirosul de tabac din haine. Pentru parfumul pe care îl poartă cuminţi pe gât şi broboanele de sudoare de pe încheietura mâinii, acolo unde le pulsează cu virilitate venele încadrate de tendoane albe. Pentru sforăitul înecat şi foiala din pat, din timpul nopţilor, când se bobinează în plapumă, lăsându-te dezvelită şi înfrigurată. Pentru desfăcătorul de sticle de vin pe care nu îl găsesc niciodată şi cutiile de bere pe care le compactează între podul palmelor. Pentru barba din ziua a treia cu care te zgârie pe gât şi faţa mirată pe care o fac când te strâmbi, înţepată de tuleiele aspre. Pentru vocea din duş care te strigă, rugându-te să îi aduci chiloţi şi un prosop. Pentru balta de lângă cadă şi săpunul plin de păr. Pentru capul aşezat pe burta ta şi mîinile care îţi ating noaptea, sânii, ca într-un joc inocent. Pentru pârţurile scăpate din strânsori şi zâmbetul stânjenit ce le urmează. Pentru serile lor cu “băieţii”, în când beau bere şi fumează şi se simt vinovaţi. Pentru sutele de feluri de mâncare pentru care te-au complimentat, deşi semănau cu rămăşiţele Ioanei D’Arc. Pentru banalele guturaie care îi ţintuiesc de pat şi îi fac să se creadă muribunzi. Pentru preludii. Pentru dimineţile care îi găsesc pe jumătatea ta de pat, încolăciţi pe corpul tău sugrumat.

Pentru sceptrele lor imaginare. şi inutilele declaraţii de independenţă.

Fireşte că vă iubim…

Fertiliser